+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Marţi, 05 Februarie 2013 11:50

Când se produce şocul cardiac?

soc-cardiacŞocul cardiac se produce atunci când inima este în imposibilitatea de a pompa cantitatea de sânge de care are nevoie organismul. Şocul cardiogen este cel mai adesea cauzat de un atac de cord sever.

Un atac de cord apare atunci când una sau mai multe dintre arterele care furnizează inimii sânge bogat în oxigen (arterele coronariene) sunt blocate (cel mai adesea de acumularea de colesterol).

Deşi atacurile de cord sunt cele mai frecvente cauze ale şocului cardiogen, acesta poate apărea, de asemenea şi din cauza altor factori precum: inflamaţia muşchiului inimii (miocardită) sau infecţia valvelor inimii (endocardită). Alte cauze includ supradozele de droguri sau otrăvirea cu substanţe care pot afecta capacitatea de pompare a inimii.

Dacă sunt tratate imediat, aproximativ jumătate din persoanele care dezvoltă un şoc cardiac, pot supravieţui.

Simptomele şocului cardiac includ: durere sau presiune în piept, respiraţie rapidă, puls rapid, transpiraţie abundentă, nelinişte, agitaţie, confuzie, pielea devine palidă, pierderea conştiinţei.

Tratamentul în şocul cardiac

Primul ajutor

Echipa medicală îi va administra pacientului care a suferit un şoc cardiac oxigen suplimentar pentru a putea respira normal, cât şi pentru a minimaliza deteriorarea muşchilor şi a altor organe. Dacă este necesar, va fi conectat la un ventilator şi i se va adminstra medicamente intravenos.

Tratamentul medicamentos

Aspirina. Poate fi administrată de către personalul medical de urgenţă imediat după ce se ajunge la spital, deoarece aceasta reduce coagularea sângelui.

Superaspirinele. Sunt administrate pentru a preveni formarea de noi cheaguri de sânge, având acelaşi efect ca şi aspirina.

Tromboliticele. Aceste medicamente ajută la dizolvarea cheagurilor de sânge care blochează fluxul de sânge la inimă.

Alte medicamente pentru a subţia sângele:

Heparina este administrată printr-o injecţie subcutanată şi este utilizată, de obicei, în primele câteva zile după un atac de cord.

Dopamina sau epinefrina - Sunt utilzate pentru a îmbunătăţi şi susţine funcţia inimii până ce alte tratamente vor începe să îşi facă efectul.

Proceduri medicale

Pompa cu balon – Pentru această procedură, se inserează un balon în artera principală a inimii (aorta). Balonul se umflă şi se dezumflă pentru a imita acţiunea de pompare a inimii, ajutând sângele să circule.

Angioplastia - Prin angioplastia de urgenţă, se deschid arterele coronare blocate, lăsând fluxul de sânge mult mai liber. Se introduce un cateter, printr-o artera, de obicei, în picior, până se ajunge la artera blocată de la nivelul inimii. Acest cateter este echipat cu un balon special. Odată ajuns în poziţia propice, balonul se umflă pentru a deschide o arteră coronariană blocată.

Tratament chirurgical

Bypass-ul coronarian - Operaţia presupune aplicarea unei grefe de venă sau arteră în zona blocată. Prin această metodă este restabilit fluxul normal al sângelui.

Intervenţii chirurgicale pentru a repara leziunile – O leziune precum ruptura unei valve sau a pretelui cardiac pot cauza şocul cardiac. Specialistul poate opta pentru un tratament al şocului cardiac, care să repare aceste leziuni.

Pompele cardiace – Aceste dispozitive sunt implantate în abdomen şi sunt ataşate unei inimi slăbite pentru a o ajuta să pompeze sângele. Pompele pot îmbunătăţi viaţa pacienţilor cu insuficienţă cardiacă în stadiu terminal, care sunt în aşteptarea unui transplant de inimă.

Transplantul de inimă – În cazul în care metodele medicamentoase şi cele chirurgicale nu funcţionează, un transplant de inimă poate fi un ultim resort pentru tratarea şocului cardiogen.

Prevenirea șocului cardiac

Puteţi reduce riscul de a dezvolta un şoc cardiogen prin:

- Tratarea cauzelor care pot duce la un şoc cardiac, precum şi a bolilor cardiovasculare de care suferiţi.

- Prevenirea şi tratarea factorilor de risc pentru boli de inimă: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, colesterolul.

- Renunţarea la fumat.

- Adoptarea unui stil de viaţă sănătos, fără excese.

Citeşte şi:

Decesul subit cauzat de bolile cardiace, asociat ritmului biologic

Pe ce loc ne aflam in UE la bolnavii cronici?

Fumatul grabeste declinul mental la barbati

 

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii