+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Joi, 07 Februarie 2013 11:26

ce-este-scabiaScabia este o afecțiune dematologicǎ ce are ca prim simptom apariția mȃncǎrimii la nivelul zonei afectate. Boala este produsǎ de Sarcopetes Scabie Varietas Hominis și este o boalǎ foarte contagioasǎ. Se rǎspȃndește prin contact fizic și sexual și chiar și prin dormitul ȋn același pat cu o persoanǎ contaminatǎ. Acarienii pǎtrund sub pielea pacientului, unde ȋncep sǎ depunǎ ouǎ. Boala nu este o afecțiune greu de tratat, ȋnsǎ produce mȃncǎrime excesivǎ, uneori chiar și timp de cȃteva sǎptǎmȃni.

 

Cauzele care duc la apriția scabiei

Boala este produsǎ de Sarcopetes Scabie, un acarian cu opt picioare. Femela sapǎ mici tunele prin piele, loc unde ȋși depune oualǎ. Din ouǎ vor apǎrea alți acarieni care se maturizeazǎ și se pot rǎspȃndi ȋn alte zone ale pielii sau pot fi transmiși altor oameni. Acarianul Sarcoptul Scabiei nu poate zbura și nici nu poate sǎri pe om. Deoarece se mișcǎ foarte greu, acesta se va transmite doar prin contact prelungit cu persoana bolnavǎ de scabie. Perioada de incubație medie este de douǎ sǎptǎmȃni ȋnsǎ se poate extinde pȃnǎ la șase sǎptǎmȃni.

Câinii, pisicile și oameni sunt afectați de specii distincte ale acarianului. Fiecare specie preferă un anumit tip de gazdă ceea ce ȋnseamna cǎ, oamenii pot avea o reacție cutanată temporară de la contactul cu acarienii scabiei animalului, dar este puțin probabil sǎ dezvolte scabie din acestǎ sursǎ.

Pentru parazitare, acarienii preferǎ anumite zone ale corpului uman precum:

• Coatele

• Genunchii

• Ȋntre degete

• La nivelul sȃnilor sau al axilei

• Zona inghinalǎ

• Pe tǎplile picioarelor

• Pe omoplați

La copii, locurile preferate de acarieni sunt:

• Scalpul

• Fața

• Gâtul

• Palmele

• Tălpile picioarelor

Simptomele scabiei

Unii oameni nu au inițial semne sau simptome vizibile. Aceastǎ stare poate dura până la șase săptămâni după ce pacientul intră în contact cu o persoanǎ bolnavǎ de scabie, dupǎ care, de obicei, se instaleazǎ simptomatologia. Simptomele sunt aceleași și pentru femei și pentru bărbați:

Mâncărimi intense în zonele afectate - acestea pot fi mai intense numai pe timp de noapte, sau dupǎ o baie foarte caldǎ.

Erupții cutanate – pacientul dezvoltǎ pete mici de culoare roșie.

Inflamație sau zgȃrieturi cauzate de scǎrpinat.

Tipuri de scabie

Scabia clasicǎ – persoanele afectate pot fi asimptomatice de la 4 la 6 săptămâni, dupǎ care vor dezvolta leziuni aproximativ simetrice. Mâinile sunt adesea prima parte a corpului pe care apar leziunile cutanate, în special ȋntre degete.

Sabia nodularǎ - afecteazǎ aproximativ 7% dintre persoanele infestate. Acest tip se manifestǎ adesea la copii și la adulții tineri. Vezicule de culoare roșii-maronii se dezvoltǎ în primul rând pe trunchi inferior, la nivelul scrotului și la nivelul coapselor.

Scabia norvegianǎ - Scabia norvegiană este extrem de contagioasǎ, datorită numărului mare de paraziți care trăiesc pe gazdă, aproape 1 milion de acarieni. Acest tip se diferentiazǎ prin faptul cǎ vezicule apǎrute pe piele capǎta cruste groase, mai greu de tratat.

Diagnosticarea scabiei

Pentru a diagnostica scabia, medicul va examina pielea pacientului pentru a cǎuta semnele lǎsate de acarieni. Pentru o diagnosticare corectǎ, medicul poate apela la:

Examenul microscopic: presupune prelevarea unei bucăți din tegumentul afectat pentru a putea fi observatǎ la microscop. Pentru acestǎ modalitatea de diagnosticare, medicul fie va utiliza biopsia cutanatǎ, fie va extrage un parazit din vezicule.

Examentul realizat cu cernealǎ: va permite medicului sǎ vizualizeze șanțul realizat de acareni ȋn pielea pacientului.

Tratamentul scabiei

Tratamentul scabiei presupune eliminarea infestării cu ajutorul medicamente și a cremelor. Deoarece scabia se rǎspȃndește foarte ușor, medicul poate recomanda un tratament pentru toți membrii familiei, chiar dacă aceștia nu prezintă semne de infestare cu scabie.

Peentru tratamentul scabei medicul poate recomanda:

Permetrin 5%. Medicamentul conține substanțe chimice care ucid acarienii scabiei și ouăle acestora, fiind considerat sigur pentru copii și adulți, inclusiv în cazul femeilor care sunt ȋnsǎrcinate sau care alapteazǎ.

Lindan 1%. Acest medicament nu este recomandat copiilor mai mici de 2 ani, femeilor ȋnsǎrcinate sau care alǎpteazǎ și nici persoanelor cu un sistem imunitar slǎbit.

Crotamiton 10%. Recomandat ȋn special ȋn cazul ȋn care un copil a fost afectat de scabie.

Alte tratamente:

• Antihistaminicele

• Antibioticele

Prevenirea scabiei

• Curățați toate hainele și lenjeria, iar pentru a preveni reapariția cǎlcați hainele la temperaturi mari;

• Nu utilizați lucrurile altei persoane;

• Lucrurile care nu mai pot fi utilizate sigilați-le ȋn pungi de plastic, pentru ca acarienii sǎ nu se mai poatǎ hrǎni. Aceștia rezistǎ ȋn jur de patru zile pȃnǎ la o saptǎmȃnǎ fǎrǎ o gazdǎ.

 

Citește și:

Pediculoza pubiana (paduchii lati)

Trei frati patati

 

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii