+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Luni, 21 Iulie 2014 12:55

intoxicatie-monoxid-carbonMonoxidul de carbon sau CO este un gaz inodor, incolor, care poate provoca brusc apariția unor boli bruste și decesul. Monoxidul de carbon se găsește în gazele de combustie, cum ar fi cele produse de autoturisme și camioane, motoarele mici pe benzină, sobe, felinare, arderea de cărbune și lemn, și de sistemele de încălzire.

Monoxidul de carbon din aceste surse se poate forma în spații închise sau semi-închise, iar persoanele și animalele din respectivele spații se pot intoxica prin inspirarea CO-ul. 

Cauzele apariției intoxicației cu monoxid de carbon

Absolut toată lumea se poate intoxica cu monoxid de carbon. Anumite grupuri - copiii nenăscuți, sugari și persoanele cu boli cronice de inimă, anemie sau probleme respiratorii - sunt mult mai sensibile la efectele sale. Rata de mortalitate a oamenilor care mor neintenționat din cauza intoxicației cu monoxid de carbon este extrem de ridicată, iar numărul celor care ajung internați în spitale depășește zecile de mii.    

Intoxicația cu monoxid de carbon e cauzata de inhalarea monoxidului, ce se poate acumula în zone închise sau semi-închise, cum ar fi: mașinile, casele, clădirile. O cantitate mare de monoxid de carbon poate provoca moartea. Monoxidul de carbon poate fi produs de următoarele surse: 

- Surse uzuale de încălzire (sobe pe cărbune sau lemne)

- Gazele de eșapament  

- Generatoarele bărcilor locuibile 

- Gazele emise de aparatura casnică 

- Rulotele propulsate pe bază de propan, mașini de lustruit gheața și alte echipamente de lucru 

- Fumul cauzat de om

Simptomele specifice intoxicației cu monoxid de carbon

Celulele roșii din sânge captează CO mai repede decât captează oxigenul. În cazul în care există o cantitate mare de monoxid de carbon în aer, organismul poate înlocui oxigenul din sânge cu CO. Acest lucru blochează intrarea oxigenului în organism, ceea ce duce la deteriorarea țesuturile și la deces. Monoxidul de carbon se mai poate combina cu proteinele din țesuturi, distrugând țesuturile.   

Cele mai frecvente simptome de intoxicație cu monoxid de carbon sunt dureri de cap, amețeli, slăbiciune, greață, vărsături, dureri în piept și confuzie. Nivelurile ridicate de monoxid de carbon inhalat pot provoca pierderea cunoștinței și moarte. Dacă nu se suspectează că s-a produs o intoxicație cu monoxid de carbon, aceasta este foarte dificil de depistat întrucât simptomele sunt similiare cu cele de la alte boli. Persoanele care dorm sau sunt în stare de ebrietate pot muri din cauza intoxicației cu monoxid de carbon înainte de a se confrunta cu simptomele. 

Diagnosticarea intoxicației cu monoxid de carbon

Când se suspectează intoxicația cu monoxid de carbon pacientul este supus unor analize suplimentare. Este foarte important ca pacientul să-i ofere medicului toate detaliile posibile și să-i menționeze dacă s-a expus riscului de intoxicație cu monoxid de carbon. Sunt suspectate în principal persoanele care se prezintă la medic cu simptome severe de dureri de cap, greață și amețeală.    

Dacă se suspectează o intoxicație cu monoxid de carbon, medicul trebuie să pună mai multe întrebări cu privire la durata simptomelor și posibile surse de intoxicație. Pentru a stabili exact, se realizează testul standard pentru monoxidul de carbon ce măsoară carboxihemoglobina din sânge. De asemenea, mai pot fi realizate și alte analize precum cele care determină gazele arteriale sangvine și concentrația lor din sânge. 

Cu ajutorul unui analizor portabil al respiratiei, se poate masura cantitatea de monoxid de carbon prezenta in aerul expirat. Acest test poate masura nivelele inalte ale gazului, dar nu poate determina nivelele scazute de monoxid de carbon. În situațile în care se suspectează o încercare de sinucidere sau o intoxicație accidentală, se măsoară și nivelul de alcool și a medicamentelor din sânge.

Tratament pentru intoxicația cu monoxid de carbon

Tratamentul constă în eliminarea monoxidului de carbon din hemoglobina sangvină și revenirea la un nivel normal al oxigenului. În primul rând se iau niște măsuri, în sensul că pacientul trebuie să evite locurile în care este prezent CO-ul. Pentru a menține oxigenul rămas în sânge, pacientul nu trebuie să se agite sau să facă efort, ci trebuie să se calmeze. În funcție de gravitatea intoxicației, se pot realiza în spital diferite tipuri de oxigenoterapia. Cea mai populară este terapia cu oxigen 100%, care se realizeză cu ajutorul unei măști etanșe. Dacă pacienții petrec mult timp în locații cu presiunea crescută a aerului, se folosește terapia cu oxigen hiperbar, care elimină mai rapid monoxidul de carbon. În cele mai grave cazuri se recurge la intubare și respirație artificială.  

 

Autor: Alexandra Necula

Citește și:

Pleurezia

Sindromul Pickwick

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii