+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Miercuri, 10 Iulie 2013 07:50

intoxicatie-alimentaraIntoxicațiile alimentare, denumite și toxiinfecții alimentare sunt afecțiuni cauzate de consumul de alimente contaminate. Organismele infectioase, inclusiv diferite bacterii, virusuri, paraziți sau toxinele lor sunt cele mai comune cauze care stau  la baza intoxicațiilor alimentare. 

Organismele infecțioase sau toxinele lor pot contamina produsele alimentare în orice moment din  prelucrarea sau producerea acesteia. Contaminarea se poate produce, de asemenea, la domiciliu, în cazul în care produsele alimentare sunt incorect spǎlate sau fierte.  Cel mai adesea, toxiinfecția alimentară este ușoară și dispare fǎrǎ tratament, ȋnsǎ  ȋn unele cazuri severe este nevoie de spitalizare.

 

Cauzele care duc la dezvoltarea toxiinfecției alimentare

Contaminarea poate apărea oricȃnd de-a lungul procesului de obținere sau al consumului de alimente - poate să apară în timpul cultivǎrii, recoltǎrii, procesǎrii, stocării sau ȋn etapa de pregǎtire a alimentelor.

În cele mai multe cazuri, bacteriile, virusurile, sau paraziții sunt transferate la produsele alimentare din alte surse. Cu toate acestea, în unele tipuri mai puțin frecvente de intoxicații alimentare, toxina face în mod natural parte din alimente (de exemplu, ciuperci otrăvitoare sau pește).

Bacteriile și toxinele bacteriene: Multe bacterii pot provoca intoxicații alimentare, fie direct, fie indurect prin toxinele pe care le produc. Unele dintre cele mai frecvente includ Salmonella, E. coli, Staphylococcus și Clostridium perfringens. Multe cauzuri de toxiinfecție alimentarǎ  sunt produse de  carne, ouă, lactate, carne prelucrate, pește și apǎ contaminatǎ.

Virușii: Norovirusul și alte virusuri pot provoca intoxicații alimentare, cel mai frecvent prin intermediul produselor crude sau nepreparate și al crustaceelor din apa contaminată.

Paraziți: Un astfel de exemplu este  Giardia lamblia care poate provoca, de asemenea, toxiinfecții alimentare prin intermediul produselor contaminate și al apei.

Ciupercile otrǎvitoare. Otrǎvurile din astfel de alimente atacă sistemul nervos central, provocând ȋn cazuri severe, paralizie parțială sau completă.

Unele specii de pești, cum ar fi peștele-balon, sunt în mod natural otrăvitoare. Peștele care conține niveluri toxice de histamină are adesea un gust amar sau neobișnuit de picant.

Crustaceele: scoici, midii, stridii, pot provoca intoxicații. Crustaceele consumate  între lunile iunie și octombrie  sunt mai periculoase.

Insecticide:  Insecticidele sunt utilizate în mod deliberat ȋmpotriva insectelor, dar aceste substanțe chimice pot fi foarte periculoase pentru oameni dacă nu sunt utilizate în mod corespunzător.

 

Simptomele toxiinfecției alimentare

Simptomele toxiinfecției alimentare variază în funcție de sursa de contaminare. Cele mai multe tipuri de intoxicații alimentare provoacă simptome precum:

greață

vărsături

diaree apoasǎ

dureri abdominale și crampe

febră

Simptomele pot ȋncepe ȋn cȃteva ore de la consumul de alimente contaminate sau poat apǎrea dupǎ cȃteva zile. Boala cauzatǎ de  o intoxicație alimentară dureazǎ, în general, de la una la 10 zile. Dacă observați oricare dintre următoarele simptome, solicitați asistență medicală de urgențǎ.

Episoade frecvente de vomǎ care interferează cu abilitatea de a pǎstra alimente ȋn organism

Vărsături cu sânge

Diaree severă, mai mult de trei zile

Sânge în scaun

Dureri extreme sau crampe abdominale severe

Simptome de deshidratare - sete excesivă, gură uscată, slăbiciune severă, amețeli sau confuzie

Probleme de vorbire

Vedere dublǎ

 

Diagnosticarea toxiinfecției alimentare

In funcție de simptomele pe care pacientul le experimenteazǎ medicul poate efectua anumite  teste de diagnostic, cum ar fi un test de sȃnge, o culturǎ a scaunului pacientului, pentru a identifica cauza și pentru a confirma diagnosticul. În unele cazuri, sursa care a dus la apariția intoxicației alimentare nu poate fi identificatǎ.

 

Tratamentul toxiinfecției alimentare

Tratamentul toxiinfecției alimentare se referǎ, de obicei,  la:

Ȋnlocuirea fluidelor pierdute. Copiii și adulții care prezintǎ deshidratare severǎ vor fi tratați într-un spital, unde pot beneficia de sǎruri și fluide intravenos. Hidratarea intravenoasă oferă corpului apă și substanțe nutritive esențiale mult mai rapid decȃt cele orale.  

Medicul  poate prescrie antibiotice, ȋn cazul anumitor tipuri de intoxicații alimentare bacteriene. Cu cȃt tratamentul începe mai devreme, cu atât reccuperarea se face mai repede. În timpul sarcinii, un tratament prompt cu antibiotice poate ajuta ca infecție sǎ nu afeecteze copilul.

 

Autor: Lavinia Radu

 

Citește și:

Bolile inflamatorii intestinale (BII)

Constipatia – cauze si tratament

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii