+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Luni, 13 Ianuarie 2014 11:41

pubertate-precocePubertatea precoce se definește drept momentul ȋn care corpul unui copil ȋncepe sǎ se transforme și  sǎ se dezvolte mult prea devreme. Pubertate include o creștere rapidă a oaselor și a mușchilor, modificări ale formei corpului și ale dimensiunii corpului dar  și dezvoltarea capacitǎții organismului de a se reproduce.

Pubertatea era consideratǎ precoce la fetițele de aproximativ 8 ani, ȋnsǎ ȋn ultimii ani datele au indicat cǎ dezvoltarea ȋncepe ȋntre 6-8 ani ȋn rȃndul fetelor și la 9 ani la bǎieți. Cauza pubertǎții precoce  de multe ori rǎmȃne neidentificatǎ. Rar, anumite boli prcum infecții, tulburǎri hormonale, tumori, anomalii cerebrale sau leziuni pot provoca pubertate precoce. Tratamentul pentru pubertate precoce include medicamente pentru a întârzia dezvoltarea rapidǎ a copilului.

Pubertatea apare ȋn mod normal ȋntre vȃrstele de 8-13 ani la fete și ȋntre 9-14 ani la bǎieți.

Tipuri de pubertate precoce

Existǎ douǎ tipuri de pubertate iar acestea sunt: pubertatea precoce centralǎ sau pubertate precoce perifericǎ.

Pubertatea precoce centralǎ - Pentru majoritatea copiilor cu această problemǎ, nu existǎ nicio problemă medicală care sǎ stea la baza ei dar și niciun motiv identificabil pentru apariția pubertǎții precoce.

În cazuri rare, pot provoca pubertate precoce centralǎ :

• Tumoare la nivelul creierului sau măduva spinării 

• Un defec prezent la naștere, cum ar fi acumularea de exces de lichid ( hidrocefalie ) sau o tumoare necanceroasǎ

• Radiații la nivelul creierului sau măduva spinării

• Sindromul McCune - Albright - o boalǎ geneticǎ care afecteazǎ oasele și culoarea pielii și care provoacă probleme hormonale.

• Hiperplazia suprarenala congenitalǎ - un grup de tulburari moștenite care implică producerea de hormoni anormali de cǎtre glandele suprarenale.

• Hipotiroidismul - o afecțiune ȋn care glanda tiroidǎ nu produce suficienți hormoni.

 

Pubertate precoce perifericǎ – este mai puțin comunǎ decȃt pubertate precoce centrala, și apare  fără implicarea unui hormon din creier, care în mod normal, declanșeazǎ ȋnceputul pubertatii. În schimb, cauza este eliberarea de estrogen sau testosteron în organism,din cauza unor probleme la nivelul ovarelor, testiculelor, glandei suprarenale.

În ambele cazuri, pot duce la pubertate precoce periferice :

• tumoare în glandele suprarenale sau ȋn glanda pituitarǎ

• Sindromul McCune - Albright 

• Expunerea la surse externe de estrogen sau testosteron 

La fete, pubertatea precoce perifericǎ poate fi, de asemenea, asociată cu :

• chisturi ovariene

• tumorile ovariene

La bǎieți, pubertatea precoce perifericǎ poate fi cauzatǎ de :

O tumoare ȋn celule germinale sau în celulele Leydig 

O tulburare rarǎ numitǎ precocitate sexuală produsǎ de gonadotropinǎ  și care este este cauzatǎ de un defect al unei gene. Acesta poate  duce la producerea de testosteron precoce la băieți, de obicei, ȋntre vârsta de 1 și 4  ani.

Simptomele pubertǎții precoce

Simptomele pubertǎții precoce includ dezvoltarea înainte de vârsta de 8 ani la fete și înainte de vârsta de 9 ani la bǎieți.

Simptomele  la fete includ :

• Creșterea sȃnilor

• Apariția menstruației

Simptomele  la băieți includ :

• Testicule mǎrite 

• Păr facial 

• Ȋngroșarea vocii

Simptomele care pot apărea și la  băieți și la fete includ :

• Pǎr pubian sau axilar

• Creștere rapidă

• Acnee

• Modificarea mirosului transpirației

Doagnosticarea pubertǎții precoce

Pentru a confirma un diagnostic de pubertate precoce medicul poate dispune de anumite analize de sânge și urină pentru a detecta nivelurile ridicate ale hormonilor sexuali. Și radiografiile ȋncheieturii pot  arăta dacă oasele se maturizează prea repede.

Testele imagistice, cum ar fi CT-ul sau RMN-ul pot ajuta la excluderea anumitor cauze ale pubertǎții precoce, cum ar fi o tumoare la creier, ovar sau testicul.

Tratamentul pubertǎții precoce

Tratarea pubertatii precoce centrale - Majoritatea copiilor cu pubertate precoce centralǎ, ȋn cazul ȋn care nu existǎ nicio afecțiune medicală, pot fi tratați eficient cu medicamente. Acest tratament include, de obicei, o injecție lunară a unui medicament care întârzie dezvoltarea. Copilul continuă să primească acest medicament până când el sau ea ajung la vârsta normală de pubertate. O dată ce copilul nu mai primește medicație procesul de pubertate începe din nou.

Tratarea unei condiții medicală care stǎ la baza pubertǎții precoce -  În cazul în care o altă condiție medicală este cauza pubertatǎții precoce, tratamentul bolii este necesar pentru a opri progresul de pubertate.

 

Autor : Lavinia Radu

Citește și:

Sindromul Cushing

Gusa tiroidiana

 

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii