+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Marţi, 10 Iulie 2012 13:24

cirozaCiroza hepaticǎ este boală care duce la cicatrizarea ficatului prin ȋnlocuirea ţesutului sănătos cu unul fibrotic, ceea ce nu mai permite funcționarea normalǎ a acestuia. Ciroza apare ca rǎspuns la leziuni cronice ale ficatului. Atunci cȃnd pacientul suferǎ de o ciroză uşoară, ficatul poate continua sǎ funcționeze prin realizarea funcțiilor esențiale. Ȋnsǎ ȋn cazul unei ciroze avansate, acesta nu mai funcționeazǎ în mod adecvat.

 

Prejudiciul cauzat de cirozǎ este permanent şi ireversibil. Ciroza progreseazǎ lent, pe parcursul mai multor ani, pȃnǎ cȃnd, ȋn lipsa tratamentului potrivit, se ajunge la insuficienţă hepatică.


Cauzele care duc la apariția cirozei hepatice

Cele mai frecvente cauze care duc la apariția cirozei sunt cauzate de virusurile hepatitei B și C și un consum exagerat de alcool timp de mai mulți ani. Există situații cȃnd cauza cirozei nu este cunoscutǎ, aceeasta fiind denumitǎ ciroza criptogenicǎ.

O mare varietate de boli şi condiţii pot deteriora ficatul şi poate duce la dezvoltarea cirozei, inclusiv:

• Fibroza chisticǎ;

• Ciroza biliarǎ primarǎ;

• Ficatului gras nealcoolic

• Întărirea şi cicatrizarea ductelor biliare;

• Galactozemia;

• Hemocromatoza;

• Hepatita autoimună;

• Atrezia biliarǎ;

• Boala de stocare a glicogenului;

• Boala Wilson;

 

Simptomele cirozei hepatice

Ciroza este de multe ori asimptomaticǎ până ȋn momentul ȋn care afectarea ficatului este foarte mare. Atunci când simptomele apar, ele pot include:

• Oboseală

• Sângerǎri nazale

• Ȋnvinețire la traumatisme minore

• Acumulare de lichid în abdomen

• Pierderea poftei de mâncare

• Greaţă

• Umflarea picioarelor

• Pierderea în greutate

• Icter

• Confuzie

 

Complicațiile cirozei

Complicaţiile cirozei pot include:

  • Infecţii mai frecvente deoarece corpul luptǎ mult mai greu cu bacteriile care atacǎ organismul.
  • Malnutriţie. Ciroza poate face mult mai dificilǎ procesarea nutrienților ceea ce poate duce la slǎbiciune și la pierderea ȋn greutate.
  • Nivelurile ridicate de toxine în sânge (encefalopatie hepaticǎ). Un ficat afectat de cirozǎ nu mai este capabil sǎ elimine toxinele din sânge. Cu timpul, encefalopatia hepatică poate progresa pȃnǎ la intrarea ȋn comă a pacientului.
  • Risc crescut de a dezvolta cancer la ficat. Ciroza poate creşte riscul de cancer la ficat, din acest motiv, medicul poate recomanda examene regulate cu ultrasunete la ficat pentru a depista eventualele anomalii.

 

Diagnosticul cirozei

Diagnosticul de ciroză hepaticǎ se bazează, de obicei, pe prezenţa unui factor de risc pentru cirozǎ, cum ar fi consumul de alcool sau obezitatea, şi este confirmat prin examen fizic, teste de sȃnge și teste imagistice.

Testele care pot dezvǎlui problemele hepatice sunt:

Teste de sȃnge, precum o hemogramă completă, un test de bilirubinǎ, teste funcţionale hepatice şi teste specifice pentru a determina cauza cirozei.

Proceduri imagistice, cum ar fi tomografia computerizatǎ (CT) sau imagistica prin rezonanțǎ magneticǎ (IRM)

Examinarea unui eşantion de ţesut hepatic (biopsie hepaticǎ) se face, de obicei, cu ajutorul unui ac pentru a obţine mostra de țesut, care este apoi analizatǎ ȋn laborator.

Unii pacienti vor fi nevoiți sǎ repete analizele la fiecare șase luni ca metoda de screening pentru cancerul de ficat. Medicul va folosi un test de sange pentru a verifica nivelul de alfa fetoproteina și va face un test de imagisticǎ (ecografie, RMN, CT sau scanare).

 

Tratamentul cirozei hepatice

Tratamentul depinde ȋn principal de cauza bolii precum și de prezența complicațiilor. Obiectivele tratamentului sunt de a ȋncetini extinderea țesutului fibrotic şi pentru a preveni sau pentru a trata complicațiile bolii. Spitalizarea poate fi necesarǎ ȋn cazul cirozei cu complicații.

O alimentaţie sǎnǎtoasǎ. Deoarece malnutriţia este frecventǎ la persoanele cu cirozǎ, existența unei diete sǎnǎtoase este importantǎ în toate stadiile bolii.

Evitarea alcoolului. Persoanele cu ciroza sunt încurajate să nu consume deloc alcool deoarece acesta agraveazǎ afecțiunile hepatice.

Tratamentul pentru cirozǎ se adreseazǎ ȋn principal tratǎrii complicaţiilor specifice. Pentru edeme şi ascită, medicul va recomanda medicamente diuretice, care elimina lichidul din organism. Cantităţi mari de lichid ascitic pot fi scoase din abdomen prin aceastǎ metodǎ.

Antibioticele orale pot fi prescrise pentru a preveni infecția. Infecţia severă asociată cu ascită va necesita, de cele mai multe ori, antibiotice intravenoase.

Creşterea presiunii în vena portă şi ȋn venele mici din jur poate fi tratatǎ cu ajutorul medicamentelor ȋmpotriva tensiunii arteriale, pentru a putea controla creşterea presiunii ȋn venele din jurul ficatului. Acest lucru poate preveni sângerǎrile severe.

 

Tratament chirurgical

Pentru persoanele cu ciroză avansată, tratametul chirurgical este transplantul de ficat de la un donator compatibil, în cazul în care insuficiența hepaticǎ s-a instalat. Un transplant de ficat este o procedură prin care ficatul pacientului este ȋnlocuit cu un ficat sǎnǎtos de la un donator.

 

Prevenirea cirozei hepatice

Pentru a preveni ciroza hepaticǎ trebuie sǎ:

• Beți alcool cu moderație.

• Sǎ aveți o dietǎ sǎnǎtoasǎ. Alegeți o dietǎ bazată pe fructe şi legume, cereale integrale şi surse de proteine slabe. Reduceţi cantitatea de alimente grase si prǎjite.

• Pǎstrați-vǎ o greutate sǎnǎtoasǎ. Un exces de grǎsime corporalǎ poate afecta ficatul, de aceea trebuie sǎ discutaţi cu medicul dumneavoastră despre un plan de pierdere în greutate

• Reduceți riscul de hepatită B sau C, prin luarea unor mǎsuri de igiena corporalǎ precum evitarea acelor folosite.

• Evitați contaminarea cu virusul hepatitei C

• Utilizați corect prezervativul ȋn cazul ȋn care partenerul este unul instabil sau este infectat cu virusul hepatitei C.

• Dacǎ suferiți de acloolism, ȋncepeți un tratament ȋmpotriva dependenței.

• Ȋncercați sǎ aveți un stil de viațǎ cȃt mai sǎnǎtos, cu o dietǎ potrivita și cu exerciții fizice regulate.

 

Citește și:

Hepatita virala B

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii