+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

Miercuri, 10 Iunie 2015 13:56

rahitismul la copiiRahitismul sau lipsa vitaminei D este o boală ce afectează, în special, bebelușii și se datorează unui deficit de vitamina D, care afectează procesul de creștere și dezvoltare normală a oaselor.


Rahitismul este, de regulă, boala primilor doi ani de viață și debutează la numai câteva saptamâni de la naștere. Afecțiunea se poate manifesta la toți copiii care trăiesc în zonele temperate sau nordice - în general mai puțin însorite sau - ca particularitate: cu rată mare de poluare. Rahitismul apare și se poate diagnostica la vârsta de 3 - 6 luni, evoluând până la vârsta de 2 ani.

Tipuri de rahitism
Specialiștii identifică trei tipuri de rahitism:
- Rahitismul hipofosfatemic (rahitismul familial sau cel rezistent la vitamina D)
- Rahitismul renal (osteodistrofie renală)
- Rahitismul nutrițional (cauzat de alimentația deficitară în vitamina D, calciu sau fosfor), cea mai întâlnită formă de rahitism, denumit și osteomalacie.

Cauzele apariției rahitismului
Principala cauză a instalării rahitismului la copii este deficitul de vitamina D, calciu și fosfor.
Pe lângă aceasta există și alte condiții care favorizează apariția rahitismului:
prematuritatea : copiii născuți sub vârsta de 37 săptămâni dezvoltă modificări rahitice chiar dacă se efectuează o profilaxie corectă;
vârsta : rahitismul este o boala a perioadei de creștere astfel încât are o frecvență maximă în intervalul 3-6 luni, rar existând forme care apar până la vârsta de 2 ani;
boli associate: în primul rând sindroamele de malabsorbție(tulburări în absorbția vitaminei D la nivel intestinal);
dereglări renale
tratamente prelungite cu cortizon sau fenobarbital(copiii cu epilepsie).

Simptome:
Cele mai importante semne și simptome care apar în intervalul vârstei 3luni-2ani, sunt următoarele:
- apariția tardivă a dinților
- fontanela mai mare decât normal sau închiderea târzie a acesteia
- dureri osoase
- apariția rapidă a cariilor și deformarea dinților
- micșorarea tonusului muscular
- apariția febrei, fără cauze evidente
- oprirea creșterii și slăbirea progresivă
- curbarea anormală a membrelor inferioare, stern înfundat sau proeminent și deformarea pelvisului și a coloanei vertebrale.

Cum se diagnostichează rahitismul?
În prima fază, devin suspecți copiii care prezintă semnele enumerate mai sus, după care se trece la analize, pentru a putea pune un diagnostic. Astfel, se recomandă analize sânge pentru a vedea nivelul de calciu seric și ionic, de fosfor seric și de fosfatază alcalină.
Pe lângă acestea, se efectuează o radiografie de pumn(prin care se determină vârsta osului în comparație cu vârsta cronologică a bebelușului; în cazul rahitismului, vârsta osului este retardată).
În cazurile mai severe, se poate indica și o radiografie de antebraț, respectiv o radiografie toracică.

Cum tratezi rahitismul?
Tratamentul rahitismului este simplu și constă în administrarea de vitamina D, în doze terapeutice, conform unei  scheme de tratament indicate de medicul pediatru. În principiu, schema cea mai recomandată este cea de administrarea a câte 4-8 picături de vitamina D pe zi, timp de 6-8 săptămâni. În cazurile mai grave, se recomandă asocierea picăturilor cu calciu sau cu ulei de pește.

Cum previi instalarea rahitismului.
În România, prevenția rahitismului începe din a zecea zi de viață a copilului, prin administrarea de vitamin D, cunoscută și sub denumirea de vigantol, a câte două picături pe zi, până la vârsta de 24 de luni. Ultimele recomandări ale OMS sunt ca profilaxie să se facă până la vârsta de 12 ani.
De asemenea, expunerea controlată la soare previne instalarea rahitismului, precum și adoptarea unei alimentații sănătoase.

 

Autor: Lavinia Peter

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii