+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Miercuri, 19 Septembrie 2012 08:21

P9187018Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Acad. Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu, a participat astăzi, 18 septembrie 2012, la conferinţa de presă organizată cu prilejul venirii în România a laureatului Premiului Nobel pentru Medicină, domnul Luc Montagnier. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Senatului din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

 

„Prezenţa unei astfel de personalităţi în universitatea noastră, ne onorează. Aş vrea ca domnul Luc Montagnier să se simtă ca acasă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila". În acest context, aş vrea să vă reamintesc că UMF "Carol Davila" este singura universitate de la noi din ţară care are doi laureaţi ai Premiului Nobel. Primul a fost profesorul Gheorghe Emil Palade, care în 1974 a primit Premiul Nobel pentru Medicină, iar al doilea, alt cadru didactic la UMF „Carol Davila", este Ioan Moraru, care a primit în 1986 Premiul Nobel pentru lucrări deosebite din cadrul unui grup de medici, referitor la ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul unui război nuclear", a declarat Acad. Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Profesorul Luc Montagnier, laureatul Premiului Nobel ȋn Medicinǎ pentru descoperirea virusul imunodeficienței umane, a sosit la Bucureşti, cu ocazia lansării proiectului Momentul Magellan.

„Lansarea acestui proiect şi în România, are o importanţă deosebită pentru că în planul acestei afecţiuni sunt foarte multe lucruri care într-un fel sau altul sunt cunoscute şi standardizate, dar altele, care suportă în continuare cercetare, decizii şi elucidări din punct de vedere ştiinţific, al diagnosticului şi al tratamentului. Includerea României în sine este un moment pozitiv pentru o parte din tinerii studenţi sau tinerii medici pentru că au posibilitatea să se specializeze la instituţii similare în Europa de Vest sau în alte centre din America de Nord şi să vină înapoi în ţară ca experţi în această afecţiune, diseminând în România, noţiuni care să fie cunoscute de toata lumea medicală dar şi de populaţie", a conchis Acad. Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Profesorul Luc Montagnier a susținut astăzi, 18 septembrie 2012, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, conferința "Factorul infecţios în bolile cronice", urmând ca ȋn această seară publicul să poată asista la Ateneul Romȃn la un dialog științific între profesorul Luc Montagnier şi academicianul Solomon Marcus. Pe data de 19 septembrie, renumitul om de stiințǎ va merge să viziteze Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş.

Proiectul Momentul Magellan se va derula pe parcursul a patru ani, ȋntre 2012-2016 și reprezintă contribuţia românească la Programul Global Ethics - iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO.

Specialistul a absolvit Facultatea de Medicină şi Facultatea de Ştiinţe Biologice ale Universităţii din Paris iar la doar 23 de ani a devenit asistent universitar. Dupǎ o perioadǎ de stagii postdoctorale ȋn Marea Britanie, se ȋntoarce ȋn Franța pentru a lucra ȋn cadrul a douǎ Institute franceze: Institutul Curie pentru aproape 30 de ani și Institutul Pasteur din Paris unde a și fondat Departamentul de Virusologie. Profesorul Luc Montagnier este cunoscut ȋn primul rȃnd pentru cǎ, alǎturi de Francoise Barre- Sinoussi, a descoperit virusul imunodeficienţei umane (HIV) ȋn anii '80.

La eveniment a participat şi Primarul Capitalei, Dr. Sorin Oprescu, alături de Prof. Dr. Streinu-Cercel, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

 

Divizia de PR&COMUNICARE

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"

031.418.04.08

0752.231.573

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

www.umf.ro

 

abraconstruct.ro
Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii