+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu
Marţi, 31 Octombrie 2017 11:01

mental healthUna dintre temele de mare interes ce vor fi dezbătute astăzi în cadrul conferinţei "Siguranţa pacientului, protecţia şi răspunderea medicului. Modalităţi de abordare şi interpretare a malpraxisului medical”, este “Utilitatea consilierii psihologice a medicilor ca modalitate de prevenţie a malpraxisului medical versus consilierea psihologică a pacienţilor”, prezentare susţinută de Lector Univ. Dr. Simona Maria Vlădica, doctor în psihologie.

 

Lipsa asistenţei psihologice pentru medici inluenţează calitatea actului medical, arată  studiile recente din domeniu. Toţi medicii, la fel ca restul societăţii, sunt afectaţi de schimbările inevitabile ale vieţii, unii dintre aceştia confruntându-se cu probleme profesionale, presiuni la locul de muncă, incidente cu colegii, cu pacienţii, probleme financiare şi probleme personale, etc. Aceste situaţii conflictuale sau dureroase din punct de vedere emoţional, generează la rândul lor stres, anxietate, manifestări  depresive şi probleme legate de încrederea în ei înşişi, cu repercursiuni directe asupra modului în care îşi practică meseria şi asupra rezultatului actului medical. Medicii lucrează în medii extrem de presante, provocatoare din punct de vedere profesional, dar şi cu o mare presiune psihologică şi incărcătură emoţională. La toate acestea se adaugă problemele lor curente cu care, inevitabil, se confruntă ca orice alt om: diferite conflicte in plan personal, pierderea cuiva drag, boala proprie sau a cuiva din familie, situaţiile tensionate din familie, divorţul, pierderea relaţiei fireşti cu propriul copil, conflictele cu prietenii, etc., etc., situaţii cauzatoare de nelinişti şi generatoare de anumite comportamente şi atitudini ce se pot răsfrânge asupra pacientului aflat sub tratament. Prin urmare, nu e de mirare că atunci când se adaugă un factor de stres suplimentar celui generat de profesia însăşi, de pierderile suferite prin prisma profesiei, medicii pot fi copleşiţi şi se pot afla în imposibilitatea de a face faţă activităţii lor profesionale în mod eficient.

Din acest motiv “în alte societăţi sănătatea mintală a medicilor este în atenţia sistemului de sănătate publică, astfel că medicii sunt ajutaţi de psihologi atunci când situaţia o cere, lucru care la noi lipseşte cu desăvârşire. Noi nu avem psihologi pentru medici în spitale! În aceste condiţii mă întreb, oare câţi pacienţi au avut de suferit datorită unei stări depresive a unui medic, a neputinţei acestuia de a ieşi singur dintr-un impas emoţional generat de o problemă în plan personal sau profesional, pe care nu a reuşit să o gestioneze în mod corespunzător şi nu a fost ajutat de un specialist?! Desigur că nu vom afla niciodată, însă acest fapt nu ne poate lăsa într-o indiferenţă absolută. Prin accesarea serviciilor unui psiholog, medicii pot continua să ofere îngrijiri sigure și valoroase pacienților lor. Orice terapeut are nevoie de propriul lui terapeut. Plecând de la această idee, vă invit să găsim împreună, profesionişti şi decidenţi, soluţiile şi resursele necesare pentru a oferi medicilor asistenţă psihologică şi, astfel, întreg sistemului medical o eficienţă sporită ”, a afirmat Dr. Simona Maria Vlădica.

Obiectivele conferinţei sunt direcţionate către identificarea unor posibile mecanisme de acţiune, de rezolvare a situaţiilor de natură etică şi juridică în care sunt implicaţi cei care activează pentru îngrijirea pacienţilor; elaborarea unor protocoale stricte care să conducă către o practică medicală de nivel înalt şi care să apare interesele comunităţii precum şi structurarea prevederilor legale într-o singură lege care va aduce un plus subiectelor de drept vizate de aceste reglementări.

Sănătatea Media Group în parteneriat cu Wolters Kluwer Romania  organizeaza pe data de 31 octombrie 2017, conferința "Siguranţa pacientului, protecţia şi răspunderea medicului. Modalităţi de abordare şi interpretare a malpraxisului medical, manifestare ce va avea loc in intervalul orar 14:00 – 20:00, la Capital Plaza Hotel (Bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 54), Sala Ion Mincu.

Reprezentanţii mass-media sunt invitaţi să participe la conferinţă pe întreaga durată a derulării acesteia!

 

PENTRU MAI MULTE DETALII CLICK AICI!

https://info.wolterskluwer.ro/malpraxisul-medical/

 

Organizatori: Sănătatea Media Group și Wolters Kluwer

Partener Oficial: Vladica&Asociatii

Parteneri media: www.exploremedicinetv.ro, MedicalManager.ro, GhidCabinet.ro

 

Divizia de Comunicare&PR

SĂNĂTATEA MEDIA GROUP

E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Telefon: 0752.231.577

 

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii