+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Joi, 26 Iulie 2012 13:55

belusica operatie 3Ruptura de perineu este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni în rândul femeilor, care provoacă multe manifestări neplăcute. De multe ori, pacientele vin la medic după ani de chin și disconfort, acuzând pierderi de urină la efort fizic, la tuse sau strănut, la urcatul scărilor, la alergat sau la ridicat greutăți.

 

Din păcate, ruptura de perineu este adesea tratată în stadii avansate, fie din cauza faptului că aceasta trece neobservată, fie pentru că femeile se jenează să vorbească despre o problemă atât de intimă.

"De curând, am operat o pacientă în vârstă de 60 de ani care suferea de incontinenţă urinară de efort încă de la vârsta de 23 de ani", a declarat conf. univ. dr. Laurențiu Belușică, şeful Secției de Chrirugie Generală din cadrul Spitalului de Urgență M.I.R.A. "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din București.

În acest context, conf. univ. dr. Laurențiu Belușică recomandă identificarea și tratarea infecției urinare, dacă este cazul, înainte de aplicarea tratamentului chirurgical al rupturii de perineu. Cu o experiență de peste 250 de intervenții chirurgicale de tratare a rupturii de perineu, medicul avertizează: "Dacă însă se ajunge la intervenția chirurgicală, pacientele trebuie să știe că, astăzi, există metode de tratament care nu presupun un stres operator mărit, dar care sunt eficiente chiar și în cazuri grave. Este vorba de operația de montare a unui sistem de susținere suburetrală cu bandeletă."

Practic, tratamentul chirurgical al rupturii de perineu constă în disecția mucoasei vaginale de vezică urinară, împingerea vezicii urinare la locul ei și montarea unei plase care se exteriorizează prin spatele oaselor descendente ale bazinului. Operația are loc sub anestezie peridurală în majoritatea cazurilor, dar şi sub anestezie generală.

În ceea ce privește pacienta în vârstă de 60 de ani, operată recent la Spitalul de Urgență M.I.R.A. "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din București, conf. univ. dr. Laurențiu Belușică a declarat: "Intervenția operatorie a fost dificilă pentru că pacienta mai fusese operată de două ori pe cale clasică, însă simptomele au revenit. Evoluția în primele zile postoperatorii este favorabilă, șansele ca ruptura de perineu să recidiveze fiind minime."

Avantajele tratamentului chirurgical al rupturii de perineu

Medicul chirurg Laurențiu Belușică spune că printre avantajele acestei intervenții chirurgicale se numără: durata scăzută și agresivitatea mică a intervenției, precum și în eficacitatea crescută a acesteia. "Intervenția nu durează mai mult de 15-30 de minute și este suportată cu mare ușurință atât de femeile vârstnice cât și de cele tinere. Un alt beneficiu este costul bandeletei care este suportat în întregime de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru pacientele asigurate", a adăugat conf. univ. dr. Laurențiu Belușică.

"Le recomand femeilor să meargă la medicul specialist pentru a fi diagnosticate corect și odată ce au primit diagnosticul corect să consulte un medic chirurg care practică astfel de proceduri chirurgicale deoarece singura rezolvare pentru această afecțiune este intervenția chirurgicală, orice alte soluţii terapeutice fiind nerecomandate", a conchis conf. univ. dr. Laurențiu Belușică.

 

Citește și:

Ruptura de perineu

 

Pentru mai multe informatii despre tratamentul rupturii de perineu, dar si pentru tratamentul cirurgical al altor afectiuni, va invitam sa accesati www.belusica.ro

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii