+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Vineri, 07 Decembrie 2012 16:45

societate medicalaProf. Dr. Eugen Brătucu, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie a câștigat locul I în cadrul Galei Sănătății la categoria „Cea mai dinamicǎ societatea medicalǎ". "Felicitări tuturor câștigătorilor și felicitări și celorlalți competitori, care nu au ajuns pe podium și încă o dată felicitări organizatorilor", le-a urat dr. Vasile Cepoi, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor.

 

"Ați avut bunăvoința să premiați în seara asta una dintre cele mai trainice și mai solide societăți științifice și profesionale din lumea medicală. Evident că este vorba despre Societatea Română de Chirurgie" a replicat Prof. Dr. Eugen Brătucu, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie.

Premiul pentru „Cea mai dinamicǎ societatea medicalǎ" i-a fost acordat profesorului Eugen Brătucu pentru vasta activitate derulată pe parcursul anului 2012 și organizarea Congresului Național de Chirurgie, ediția a XXVI-a, unde au participat 1360 de chirurgi din țară și din străinătate. 

Locurile II și III au fost ocupate de către Prof. Dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă și Dr. Clara Matei, președintele Asociației Medicilor Rezidenți.

Gala Sǎnǎtǎții este un eveniment organizat de Sǎnǎtatea Media Group și a avut ca partener oficial, la ediţia de anul acesta, Primǎria Sectorului 5 din București. Sponsorii celei de-a patra ediții a Galei Sǎnatații sunt: AstraZeneca, Roche, EGO Fashion, Sabion, House of Art, Hess Autoconcept, BeYu, Haute Beautik Parfumerie, Asociația "Arta nu mușcǎ" și fashion-designerul Carmen Emanuela Popa. Invitatul acestei ediții a fost Adina Buzatu care a ȋncȃntat sala printr-o prezentare de ținute vestimentare pentru bǎrbați. Sănătatea Media Group le mulțumește tuturor pentru implicarea în organizarea Galei Sănătății, ediția a IV-a.

Autor: Diana Tudor

Citește și:

Gala Sanatatii 2012: Premiul pentru cea mai buna campanile de informare in domeniul sanatatii

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii