+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Vineri, 07 Decembrie 2012 14:19

Comisia de_jurizare_Gala2012Cea de-a IV-a ediție a Galei Sănătății care a avut loc în seara de 5 decembrie, la Palatul Parlamentului, a reunit pe scena din Salonul de Recepție, nume importante din medicina românească, reușind să scoată la suprafață toate reușitele excepționale pe care aceștia le-au înfăptuit în ultimul an.

 

"Împreună cu dumneavostră, de patru ediții, ne străduim să premiem excelența în sănătate. Evenimentul Gala Sănătății, îmi place să spun, că este punctul de întâlnire a valorilor din sănătatea românească. Iată că aici, deopotrivă, medici iluștrii, societăți medicale, jurnaliști, asociații de pacienți, își găsesc locul și își dau mâna pe această frumoasă scenă", a afirmat în deschiderea evenimentului Simona Maria Vlădica, directorul general al Sănătatea Media Group și totodată moderatoarea galei.

Aceasta a ținut să le mulțumească în mod special membrilor juriului, cei care și-au făcut timp în seara de 26 noiembrie pentru a analiza candidaturile celor înscriși pentru câștigarea premiilor Galei Sănătății.

"Noi, în seara aceasta, îi premiem pe cei care reușesc să facă în aceste condiții ceva mai mult. Noi încercăm să salvăm și să predăm generațiilor următoare materialul genetic al acestei țări", a declarat prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, directorul general al Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din București și președintele Comisiei de Jurizare a Galei Sănătății 2012.

Alături de domnia sa, și ceilalți membri ai juriului au ținut să aprecieze importanța unui eveniment precum Gala Sănătății, în contextul social actual. "Este un lucru deosebit pentru că avem timp și ne facem timp să gândim asupra colegilor noștri, asupra rezultatelor lor și totodată să putem să reflectăm asupra întregii țări pentru cei care permanent ajută sănătatea", a declarat prof. univ. dr. Mircea Beuran, vicepreședintele Comisiei de Jurizare a Galei Sănătății 2012.

Ecaterina Andronescu: Gala Sănătății reprezintă un strop de lumină

Prezentă pentru a doua oară consecutiv la Gala Sănătății, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, totodată distinsă membră a juriului Galei Sănătății, a declarat: " Vreau să cred că într-un an în care sărbătorim 100 de ani de la nașterea lui George Emil Palade și 100 de ani de la moartea lui Spiru Haret, Gala Sănătății are o strălucire specială. Felicitări și mult noroc!"

Marian Vanghelie, invitatul de onoare al ediției a IV-a a Galei Sănătății

O prezență cu totul remarcabilă în cadrul galei Sănătății a fost cea a primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, care s-a implicat în recunoașterea valorilor din lumea medicală prin susținerea unui astfel de eveniment. "Acestea sunt lucruri firești care ar trebui să se întâmple în România și cred că ar trebui să învățăm cu toții să ne respectăm, să vă respectăm și să respectăm somitățile din toate domeniile", a afirmat în deschiderea evenimentului Gala Sănătății, ediția a IV-a Marian Vanghelie.

Gala Sǎnǎtǎții este un eveniment organizat de Sǎnǎtatea Media Group, care a avut ca partener oficial, la ediţia de anul acesta, Primǎria Sectorului 5 din București. Sponsorii celei de-a patra ediții a Galei Sǎnatații sunt: AstraZeneca, Roche, EGO Fashion, Sabion, House of Art, Hess Autoconcept, Beyu, Haute Beautik Parfumerie, Asociația "Arta nu mușcǎ" și fashion-designerul Carmen Emanuela Popa cărora organizatorii le mulțumesc pentru implicare.

Autor: Diana Tudor

Citește și:

Marii castigatori ai Galei Sanatatii, editia a patra

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii