+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Miercuri, 03 Aprilie 2013 09:51

operatieO echipǎ de medici voluntari din California va efectua, ȋn perioada 17-26 mai, la Spitalul Județean din Craiova, aproximativ 100 de intervenții chirurgicale pentru adulții și copiii care au nevoie operații de chirurgie facială, chirurgie plastică şi reparatorie.


Astfel, operațiile vor avea loc ȋn cadrul Secţiei de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică și ȋn cea de Chirurgie Plastică şi Chirurgie Oro-Maxilo Facială din cadrul Spitalului Județean. Mai mult, medicii americani vor aduce toate instrumentele necesare pentru realizarea acestor intervenții.
Dr. Andrei Zavate, medic în cadrul Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică și specialistul care se ocupǎ de preluarea cazurilor a declarat cǎ: „Până acum s-au strâns în jur de 50 de cazuri de arsuri, malformaţii congenitale ale feţei, ale membrelor superioare şi inferioare, şi tot felul de cicatrice la care se poate interveni chirurgical. Majoritatea celor care vin aici sunt copii, dar şi acţiunea a fost concepută iniţial pentru copiii cu probleme de chirurgie plastică“, scrie gds.ro
Medicul a mai afirmat cǎ toate cazurile care necesitǎ intervenții sunt fotografiate și trimise cǎtre medicii americani: „Toate cazurile sunt fotografiate şi trimise echipei de medici din California, pentru a se pregăti din punct de vedere logistic pentru efectuarea diverselor tipuri de intervenţii. Am primit solicitări nu doar din Dolj şi judeţele limitrofe, ci şi din Arad, Iaşi sau Slobozia. Cei din alte părţi pot să ne trimită şi pe e-mail date despre caz şi câteva fotografii sugestive.”, a mai explicat medicul, potrivit aceleiași surse.
Echipa de specialiști americani este compusǎ din doi chirurgi plasticieni, doi anesteziști, doi medici pediatri şi şase asistente specializate în chirurgia plastică, echipa derulȃnd astfel de acțiuni și ȋn diferite țǎri din Africa şi America de Sud. Proiectul este realizat de organizația nonprofit „Women for World Health“ din care fac parte și chirurgii americani, iar ȋn cadrul acestuia specialiștii realizeazǎ misiuni medicale ȋn diferite țǎri ale lumii.
Medicii din cadrul Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalul Județean din Craiova, cei care coordoneazǎ acest proiect, sunt și cei care preiau cazurile. Pacienții, adulți și copii, care au nevoie de o intervenție de acest tip ȋl pot contacta pe dr. Andrei Zavate la adresa de email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau la telefon 0742486732. Pacienții sunt rugați sǎ trimitǎ pe adresa de e-mail și o fotografie care sǎ surprindă malformația, urmȃnd ca aceștia sǎ fie ulterior contactați.


Autor: Lavinia Radu


Citește și:
Procedee interventionale in cazul tumorilor hepatice maligne, efectuate de un expert international
Chemoembolizarea hepatica cu sfere, realizata din acest an si in Romania

comments
Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii
Amorteala maini