+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu
Luni, 15 Septembrie 2014 08:25

ambulantaMinisterul Sănătății va aloca fonduri suplimentare pentru serviciile de ambulanță la rectificarea bugetară din această toamnă, sumele urmând a fi distribuite pentru investiții în infrastructură, reparații la parcul auto, dar și pentru deblocarea de posturi.

"Sumele vor fi distribuite pentru investiții în infrastructură, reparații parc auto, dar și pentru deblocarea de posturi și pentru promovarea personalului deja existent pe posturi", a declarat Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a participat vineri la lucrările științifice ale celei de-a XV-a ediții a Conferinței Naționale de Medicină de Urgență.

Potrivit unui comunicat de presă al MS remis vineri Agerpres, în cadrul evenimentului, ministrul Sănătății a punctat că are încredere în serviciile de ambulanță și colaborează foarte bine cu sistemul integrat al acestora.

"Cunosc serviciile de ambulanță atât ca pacient, cât și ca profesionist în sistem. Respect această specialitate și cred că avem la ora aceasta cel mai performant serviciu din domeniu", a spus Bănicioiu.

Ministerul Sănătății a aprobat anul acesta scoaterea la concurs a peste 160 de posturi în cadrul serviciilor de ambulanță la nivel național, iar procesul este continuu.

 

Autor: Andra Silivestru

Citește și: 

Ministerul Sanatatii a aprobat toate dosarele depuse pentru tratament in strainatate

Ministerul Sanatatii a cerut unitatilor sanitare sa aloce bani pentru ingrijirea nou-nascutilor prematuri

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii