+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu
Joi, 14 Mai 2020 07:23

aplicatia mall taranescAsociaţia Creştem România Împreună în colaborare cu W3 Development SRL aduc un plus de implicare în comunităţile locale şi anunţă lansarea aplicației de mobil MallȚărănesc, prin intermediul acesteia propunându-și să creeze un mediu social adresat micilor producători locali şi familiilor de la oraș. Este prima aplicație de acest fel, și singura, destinată producătorilor locali și conceptului de economie locală. Un fel de Tinder, adresat familiilor de la oraș și producătorilor de la țară.

 

"Credem că la baza relației între producător și consumator, nu trebuie să stea achiziția de produse, ci o relație socială, pentru că aceasta asigură sustenabilitate în timp. Paradigma modului în care a evoluat marketing-ul și comunicarea la început de mileniu III ne arată acest lucru. Nu mai sunt de ajuns doar promovarea valorilor intrinsece ale produselor, ci apartenența la grup, caracterul social cu care vine o achiziție sau recunoașterea. Iar dacă localizăm în jurul României cele enunțate anterior, am adăuga caracterul de autenticitate, multifațetat, datorită diferitelor moduri în care se manifestă la micii producători locali.

Cu ecosistemul MallȚărănesc ne dorim să creăm o comunitate sustenabilă de producători și consumatori, bazată pe încredere. Ori asta înseamnă, încă o dată, mai mult decât o relație comercială." declară Mihai Mihu, coordonator proiect MallȚărănesc.

Din devotament şi încredere faţă de produsele micilor producători, Asociația Creștem România Împreună, invită utilizatorii să descopere şi să interacționeze cu gospodarii din mediul rural, prin intermediul acestei aplicații creând relații stabile între părțile implicate. Aplicația permite contactarea producătorilor prin mesaje, telefonic, dar și fizic, aceasta având buton de “direcții”, prin intermediul acestora clientului generându-i-se ruta către curtea producătorului.

Este un proiect simplu, de actualitate şi foarte relevant pentru România, întrucât sprijină micii producători să se dezvolte, să îşi prezinte gospodăriile sau micile afaceri, iar ulterior să vândă produsele, prin intermediul platformei online, respectiv să își extindă aria din care îşi pot atrage clienţii. Una dintre cele mai mari probleme pentru aceşti producători este distribuţia și vânzarea, iar aplicația MallȚărănesc vine chiar în întâmpinarea acesteia, creand în aceste momente o punte socială între producător și cumpărător. Cifrele unui studiu în mediul rural arată că bună parte dintre locuitorii de aici doresc să devină antreprenori. La ora actuală pe platforma MallȚărănesc.ro sunt peste 1300 de gospodari care își prezintă gospodăria/ mica afacere, fiind cea mai mare bază de date de producători locali din România. Această comunitate îi ajută atât pe cei care sunt la început de drum, cât şi pe cei deja dezvoltaţi.

Platforma noastră își propune să dezvolte un ecosistem în care micul gospodar sau micul antreprenor din mediul rural să poată găsi soluții pentru a ajunge pe mesele clienților. După lansarea Harta gospodarilor, componentă care dă o dimensiune geografică reală clară, site-ul MallȚărănesc vine să completeze profilul gospodăriei și să genereze un mecanism de interacțiune între cei ce doresc să vândă și cei ce doresc să cumpere.

Noua platformă MallȚărănesc vine să ofere o vedere clară asupra gospodarului, dând informații despre certificatele de producător, autorizații DSV sau alte înscrisuri, dând astfel posibilitatea potențialului client să aleagă în deplină cunoștință. În cazul meșterilor populari, încărcarea certificatelor care atestă acest statut este posibil de asemenea.

Asociația Creștem România Împreună si-a propus să găseasca producătorii locali și să-i prezinte României întregi, făcând astfel mai ușoară legătura dintre cumpărător și producător, unind comunitățile urbane de cele rurale și încurajând consumul de produse românești. Acum scot micii producători tradiționali din mediul online și îi aduc mai aproape de toți cei care își doresc să consume local, sezonier și sănătos. Nu în ultimul rând, aplicația știe când un utilizator a ajuns în curtea unui producător, ulterior vizitei clientului fiindu-i solicitată o evaluare a gospodăriei. În acest fel, folosind comunitatea, asociatia isi doreste să identifice dintre producătorii locali pe cei mai gospodari, acestora oferindu-le cele mai bune soluții de a se face cunoscuți.

Iar la acest demers Asociatia cheama comunitatea, pentru a ii ajuta să îi identifice pe cei vrednici, mai ales în condițiile ridicării restricțiilor de săptămâna aceasta.

Informații pe scurt la adresa: https://malltaranesc.ro/aplicatie. Aplicația este disponibilă momentan în Google Play.

Sursa: Asociația Creștem România Împreună

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii