Gala Sănătății, unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul medical, va premia pe data de 14 decembrie cele mai mari personalități medicale și realizările lor.
Astfel, medicii, manageri de top din industria de sănătate, asociaţiile de pacienţi, societăţile medicale, dar jurnalişti din domeniul sănătăţii vor fi premiaţi pentru performanţele lor, pentru campaniile şi proiectele care au dus la îmbunătățit sistemul de sănătate românesc în anul 2011.
Mai mult decât atât, Gala Sănătății oferă posibilitatea tuturor persoanelor care activeaza în domeniul medical să se înscrie la concurs și să recomande medici sau proiecte care merită a câștiga unul din Premiile Gala Sănătății: Premiul pentru cel mai performant management medical (sectorul public/privat), Premiul pentru excelenţă în cercetare, dezvoltare şi inovaţie în medicină, Premiul pentru cea mai bună campanie de informare publică în domeniul sănătăţii, Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală, Premiul pentru cea implicată asociaţie de pacienţi, Premiul pentru cea mai activă asociaţie a studenţilor la medicină, Premiul pentru cel mai bun jurnalist pe sănătate, Premiul pentru implicare deosebită în activitatea didactică, Premiul eco-sănătate (promovarea unui stil de viaţă sănătos), Premiul noutatea anului. (destinat companiilor din domeniul farmaceutic)
Gala Sănătăţii, ediţia a treia, este un eveniment Sănătatea Media Group organizat în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților. PR& Comunicare: Sănătatea Press Group.
Înscrieri şi detalii suplimentare: www.galasanatatii.ro
Share