+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu
Luni, 18 Martie 2013 11:43

seminte-dovleacPe lȃngǎ faptul cǎ sunt gustoase, semințele de dovleac pot fi consumate și pentru beneficiile pe care le aduc organismului. Triburile din America de Nord utilizau semințele de dovleac pentru proprietățile lor nutriționale și medicinale, ȋnsǎ semințele au fost utilizate de oameni ȋncǎ din vremea Greciei Antice. Semințele de dovleac sunt bogate ȋn calorii, aproximativ 559 de calorii la 100 grame, ȋnsǎ sunt și foarte sǎțioase.

Semințele de dovleac sunt o foarte bunǎ sursǎ de minerale și ȋn special de zinc, motiv pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumul lor  ȋn dieta zilnicǎ pentru a obține un aportul recomandat.

Conținutul lor caloric provine, în special, din proteine și grăsimi, mai ales cǎ semințele  sunt deosebit de bogate în acizi grași nesaturați, cum ar fi acidul oleic, substanțǎ care scade colesterolul „rǎu” și ȋl crește pe cel „bun”. Studiile recente au arǎtat faptul cǎ dieta mediteraneană, bogatǎ în acizi grașine nesaturați, ajutǎ la prevenirea bolilor coronariene, dar și la prevenirea dezvoltǎrii accidentelor vasculare cerebrale. Mai mult, proteinele conținute de semnițe sunt de bunǎ calitate, iar 100 de grame de semințe furnizează 54% din doza zilnică recomandată de proteine, motiv pentru care sunt recomnadate ȋn orice alimentație, inclusiv ȋn cea vegetarianǎ. În plus, semințele sunt o sursǎ excelentǎ de aminoacizi și glutamat.

Semintele de dovleac sunt, de asemenea, o sursǎ foarte bunǎ de vitamina E, un puternic antioxidant, ce ajută la menținerea integrității pielii prin protejarea acesteia de radicali liberi. Semințele conțin și tiamina, riboflavinǎ, niacinǎ, acid pantotenic, vitamina B-6 și folați, dar și  minerale esențiale, precum cupru, mangan, potasiu, calciu, fier, magneziu, zinc și seleniu.

Acestea conțin substanțe chimice ce ajutǎ rinichii și vezica urinarǎ sǎ elimine apa, iar acest efect al semințelor este util ȋn tratarea anumite boli precum: inflamația vezicii, infecții la nivelul rinichilor sau retenție urinarǎ cauzatǎ de hiperplazie benignǎ de prostatǎ.

Beneficiile semințelor de dovleac

Bogate ȋn  minerale, inclusiv fosfor, magneziu, mangan, fier și cupru.

Sunt o sursǎ bunǎ de vitamina K.

Conțin fitosteroli, compuși care  reduc nivelul de colesterol „rǎu”.

Semințele sunt bogate ȋn triptofan, un aminoacid esențial, care este convertit ȋn  serotoninǎ și niacinǎ. Din acest motiv, acestea sunt utile ȋn caz de depresie și insomnie.

Sunt bogate în zinc, ceea ce le face un protector natural împotriva osteoporozei. Un studiu realizat de cercetǎtorii americani a arǎtat faptul cǎ existǎ o corelație ȋntre aportul alimentar scăzut de zinc, nivelurile scăzute de minerale din sȃnge și osteoporozǎ la nivelul șoldului.

Sunt o bunǎ sursǎ de vitamina E și al comprexului de vitamine B.

Conțin proteine de bună calitate.

Reduc riscul de calcuri renali, reduc inflamația ȋn caz de artritǎ și sunt utilizate ca tratament ȋmpotriva viermilor intestinali.

Uleiul din semințe de dovleac ameliorează urinarea dificilă ce apare ȋn caz de prostatǎ mǎritǎ.

Nu uitați! Semințele de dovleac sunt utilizate pentru ameliorarea hiperplaziei benigne de prostatǎ, pentru reducerea calculilor renali, pentru reducerea simptomelor ȋn perioada postmenopauzǎ, pentru protecția inimii și a ficatului (ȋn special ȋn asociere cu semințele de in), ȋn caz de artritǎ, anxietate, depresie, insomnie, eliminarea metalelor grele din organism sau ȋmpotriva paraziților intestinali.

Semințele de dovleac se consumǎ alǎturi de legume, ȋn salate verzi, se utilizeazǎ ca și condiment sub formǎ de semințe măcinate, se adaugǎ ȋn cereale sau se consumǎ ca atare.

Autor: Lavinia Radu

Citește și:

Cicoarea

Semintele de in

 

 

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii