+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • dr belusica
  • Marius Barbu

Premiul pentru implicare deosebita in activitatea didactica

1pm - December 21, 2012

Implicarea, dedicarea și rezultatele deosebite în activitatea universitară, au fost răsplătite și anul acesta, la cea de-a IV-a ediție a Galei Sănătății. Locul I la categoria implicare deosebită în activitatea didactică a fost câștigat de prof.dr. Anca Dana Buzoianu, decanul Facultǎții de Medicinǎ „Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca.

Locul secund a fost ocupat Vasile Grosoşiu, preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă, iar pe locul al III-lea s-a clasat conf. univ. dr. Florin Filipoiu, șeful catedrei de Anatomie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.

"A fost o adevărată surpriză pentru mine și este recunoașterea unui efort pe care îl fac pentru ca Anatomia să rămână nu numai în mințile studenților, ci și în sufletele lor", a declarat conf. univ. dr. Florin Filipoiu, câștigătorul locului III.

În acordarea premiului pentru implicare deosebită în activitatea didactică, membrii juriului au ținut cont de câteva aspecte importante legate de legătura stabilită între profesor și elev, dar și de calitatea conţinutului didactic transmis şi implicarea în proiecte educaţionale.

Gala Sǎnǎtǎții este un eveniment organizat de Sǎnǎtatea Media Group și a avut ca partener oficial, la ediţia de anul acesta, Primǎria Sectorului 5 din București. Sponsorii celei de-a patra ediții a Galei Sǎnatații sunt: AstraZeneca, Roche, EGO Fashion, Sabion, House of Art, Hess Autoconcept, Beyu, Haute Beautik Parfumerie, Asociația "Arta nu mușcǎ" și fashion-designerul Carmen Emanuela Popa. Invitatul acestei ediții a fost Adina Buzatu care a ȋncȃntat sala printr-o prezentare de ținute vestimentare pentru bǎrbați. Sănătatea Media Group le mulțumește tuturor pentru implicarea în organizarea Galei Sănătății, ediția a IV-a.

Citește și :

U.M.F. Iuliu Hatieganu si U.M.F. Carol Davila, pe aceeasi scena, la Gala Sanatatii

Vezi și:

Premiul Chirurgul Anului

Premiul Pediatrul Anului

Premiul pentru cel mai bun management din sectorul public

Premiul pentru cel mai bun jurnalist pe sanatate

Premiul pentru cea mai activa asociatie a studentilor la medicina

Premiul pentru cea mai implicata asociatie de pacienti

Premiul pentru cea mai dimanica societate medicala

Premiul pentru cea mai buna campanie de informare publica in domeniul sanatatii

Premiul Explore Medicine TV

Gala Sanatatii, editia a IV-a

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii