+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu

Rezidentiat 2012: speranta unui post mai bun in sistemul medical

3pm - July 9, 2012

Sesiunea din mai a examenului de Rezidențiat a reunit la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București 420 de candidați. Cei care nu au promovat în toamna anului trecut sau care nu au obținut un post în specialitatea dorită, au venit să-și mai încerce odată norocul și să candideze pentru unul dintre cele 416 de locuri și posturi scoase la concurs.

"Am venit să susțin examnul de rezidențiat pentru că la sesiunea din toamnă nu am prins loc, deși am promovat examenul. Am vrut să încerc din nou acum, ca să nu mai aștept până la anul. Mi-aș dori ca și specialitate radiologie. De bine, de rău, a ieșit OK. Eu sunt mulțumită", a declarat pentru Explore Medicine TV, Andreea Filip, unul dintre cadidații veniți să susțină examnul de rezidențiat, în sesiunea din 20 mai 2012.

Marius a venit să își susțină soția care dă pentru a doua oară examnul de rezidențiat. Deși speră să obțină un post, nu este foarte încântat de opțiunile pe care le are soția sa. La sesiunea din toamnă 2011, 40% din posturile scoase la concurs, au rămas neocupate. Specialitățile cu cel mai mare deficit se înregistrează în medicină de urgenţă, neonatologie, ATI și pediatrie.

Pentru a promova, candidații trebuie să obțină minimum 60% din punctajul maxim obținut. Din cei 420 de tineri absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie înscrişi la concursul organizat de Ministerul Sănătăţii, 372 au obţinut punctaj de promovare.

Citește și:

Examenul de Rezidentiat a decurs fara incidente

Vezi și:

UMF Carol Davila pregateste rezidentiatul din 20 mai

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii