+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu
Vineri, 27 Ianuarie 2012 14:35

cicatriceCicatricile provocate de arsuri, diferite intervenții chirurgicale sau diverse traumatisme creează de multe ori complexe și pun în dificultate persoanele care le posedă, creând disconfort și o anumită stare de stânjeneală. Deși unele pot fi acoperite cu ajutorul hainelor și a plasturilor, din păcate acest lucru nu se poate face oricând și nici nu este indicat.

Pe de altă parte, este bine de știut că deși sunt răni serioase, nu sunt ireparabile. Există o serie de tratamente, atât medicamentose, cât și naturiste, dar și o gamă largă de intervenții chirurgicale, ce pot vindeca sau cel puțin ameliora aspectul inestetic al pielii.

În mod paradoxal, cicatricea reprezintă modul natural al pielii de a-și vindeca leziunile. Cicatricile sunt atât interne, cât și externe, și apar atunci când tegumentul a suferit o pierdere de substanță dermo-epidermatică. În cazul cicatricilor interne, acestea apar în cazul unei rupturi musculare sau a inciziilor din timpul intervențiilor chirurgicale. În procesul de vindecare, un rol esențial îl are colagenul, care este o proteină ce ajută la netezirea și estomparea în timp a plăgii. Dacă după doi ani, rana nu s-a vindecat, există puține șanse să o mai facă după această perioadă.

 

Cauzele producerii cicatricilor

 

Există o multitudine de cauze care pot duce la apariția cicatricilor precum accidentele, acneea, arsurile, diferite boli ale pielii, dar și infecțiile. Mai mult decât atât, vârsta, sexul și ereditatea de asemenea influențează modul în care pielea reacționează la agenții traumatici. În funcție de modul în care apar, acestea pot fi de mai multe feluri:

Cicatricile hipertrofice - apar atunci când rana este destul de adâncă și se formează la suprafață o coajă groasă de culoare roșiatică. Odată cu timpul, însă aceasta se aplatizează și devine mai moale. O metodă de vindecare în cazul acestei cicatrici este și intervenția chirurgicală, care se recomandă a se face cu anestezie locală.

Cicatricile cheloide - sunt cicatrici hipertrofice ce diferă la culoare și textură de țesuturile înconjuratoare. Spre deosebire de cicatricea hipertrofică, crește peste marginile plăgii, arătând ca o tumoră. Ca și metodă de tratament, o grefă de piele este deseori folosită pentru a evita întinderea marginilor plăgii. Pentru a reduce riscul unei noi cicatrici se aplică un pansament compresiv peste plagă. În anumite cazuri, tendința de a dezvolta cheloizi crește odată cu vârsta.

Cicatricile postcombustionale - sunt rezultate din arsuri sau accidente ce duc la pierderi mari de piele. Îndepărtarea acesteia se poate face prin chirurgie, însă numai dacă rana a fost vindecată integral.

 

Tratamentul cicatricilor

 

Tratametul cicatricilor depinde de gravitatea acestora și trebuie luată această decizie împreună cu medicul specialist.

Tratamentul cu unguente, creme sau geluri se aplică atunci când avem de a face cu cicatrici cauzate de diferite incizii chirurgicale sau răni care au lezat tegumentul. De cele mai multe ori se prescriu corticosteroizi și antihistaminice pentru cicatricile care produc mâncărime și sunt foarte sensibile.

Îndepărtarea chirurgicală - este o altă formă eficientă de tratament a cicatricilor și presupune mai multe opțiuni: grefe de piele, excizii chirurgicale, dermabraziune, chirurgie laser.

Grefa de piele - se utilizează în special atunci când avem de a face cu o arsură sau cu o intervenție chirurgicală care a necesitat îndepărtarea unei suprafețe importante de piele. Procedura constă în îndepărtarea grefei de pe o altă suprafață de piele a aceleiași persoane de preferat dintr-o zonă cât mai puțin vizibilă, pentru a evita rejecția imunitară și aplicarea ei pe suprafața dorită. Țesuturile subiectului stabilesc progresiv conexiuni cu grefonul și în aproximativ 10 zile, grefa "prinde".

Dermabraziunea - poate fi folosită ca metodă de tratament în special în cazul în care avem de-a face cu cicatricile adânci provocate de acnee. Se realizează cu ajutorul unei perii electrice sau cu un sistem de microcristale cu margini neșlefuite care ajută și la îndepărtarea celulelor moarte. Este un proces destul de agresiv care presupune rotirea periei extrem de rapid, rezultatul fiind sângerarea rapidă, dar și o regenerare a straturilor nou formate.

Dermabraziunea cu laser - În ultimul deceniu a devenit mai frecventă folosirea laserului cu dioxid de carbon sau Erbium: YAG Laser. Dermabraziunea cu laser este nedureroasă, mult mai ușor de controlat, de calibrat și nu produce sângerare, comparativ cu tehnicile clasice de dermabraziune. Este mai eficientă pentru îndepărtarea cicatricilor proeminente, însă mai puțin eficientă în cazul cicatricilor de tip depresiune.

Pe de altă parte, există și unele dezavantaje ale folosirii dermabraziunii. Pot apărea unele efecte adverse precum:

-roșeața accentuată;

-umflarea ușoară a zonei;

-infecții sau creșterea sensibilității la razele solare;

-furnicături și senzații de fierbințeală sau mâncărime;

-se poate forma o crustă care nu trebuie îndepărtată.

Este foarte important ca dermabraziunea să fie făcută corespunzător pentru că altfel pot apărea linii vizibile, leziuni vasculare sau sensibilitate permanentă la expunerea solară.

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii