Cel de-al XI-lea Congres Național de Boli Infecțioase și-a deschis lucrările pentru cei peste 700 de participanți. La manifestare au participat atât medici infecționiști, medici epidemiologi, medici de familie, cât și medici interniști.
„Este o onoare deosebită pentru mine, stimați participanți, să vă adresez cuvântul de bun venit la cel de-al XI-lea Congres Național de Boli Infecțioase. Lucrările congresului încheie în mod fericit un an de activități similare organizate de centrele universitare medicale tradiționale din România", a declarat prof. dr. Ludovic Păun, președintele Societății Naționale Române de Boli Infecțioase.
Având ca temă centrală orientările actuale în domeniul bolilor infecţioase acute transmisibile, manifestarea își propune să tragă un semnal de alarmă în problematica transmiterii bolilor de natură infecțioasă.
"Într-adevăr, bolile infecțioase au căpătat o altă turnură în epoca modernă. Eu constat că au apărut afecțiuni noi. Probabil că mișcarea foarte rapidă, care se produce în prezent datorită fluxului mare de turiști dintr-o parte în alta a lumii, a creat continuu probleme noi, provocări noi", a afirmat în cadrul Congresului Național de Boli Infecțioase prof. univ. dr. Constantin I. Târgoviște, Directorul Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu".
De asemenea, specialiștii prezenți la dezbatere au ținut să atragă atenția asupra importanței informării în legătură cu bolile infecțioase, în contextul în care microbii odată instalați, au capacitatea de a rezista în condiții variate și de a se transmite foarte ușor.
"Cel de-al XI-lea Congres Național de Boli Infecțioase reprezintă un moment deosebit pentru viața medicală română și internațională prin problematica pe care o abordează. Această problematică a bolilor infecțioase, pot să declar, că reprezintă o prioritate națională și reprezintă o prioritate strategică", a declarat acad. prof. dr. Mircea Ifrim, secretar general al Academiei de Medicină.
Citește și: