+++ Bine ati venit pe Explore Medicine TV - Primul si singurul portal de educatie medicala video +++

materiale didactice

  • spitalul grigore alexandrescu
  • Simona Maria Vladica
  • Marius Barbu

UMF Carol Davila pregateste rezidentiatul din 20 mai

5pm - May 16, 2012

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București va fi gazda examenului de Rezidențiat organizat la cererea Ministerului Sănătății, în data de 20 mai, pentru ocuparea locurilor și posturilor rămase libere în ultima sesiune, din noiembrie 2011.

"În această sesiune, examenul de Rezidențiat se va susține numai în centrul universitar din București. Sunt așteptați candidați din toată țara care vor să ocupe un post în domeniul medicinei generale", a declarat în exclusivitate pentru Explore Medicine TV Acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul UMF "Carol Davila" din București. Acesta a adăugat că "Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila nu face decât să pună în practică decizia Ministerului Sănătății de a organiza un nou concurs de Rezidențiat pentru a acoperi unele specialități și zone deficitare ale țării. Comisia care va compune subiectele se va retrage într-un loc unde nu vor putea fi interceptați, astfel încât toată metodologia de concurs să fie respectată."

Concursul din data de 20 mai 2012 se va desfăşura numai în Centrul Universitar Bucureşti, iar listele cu repartiţia candidaţilor în săli vor fi afişate cu 24 de ore înainte de începerea concursului.

420 candidaţi s-au înscris pentru a participa la sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat. 95 dintre aceştia concurează pentru cele 98 de locuri scoase la concurs, restul de 325 au optat pentru 318 posturi vacante.

"Nu este un concurs simplu. Este un concurs cu o afluență destul de mare a candidaților pentru unele specialități deficitare și pentru unele zone ale țării care se cer a fi acoperite", a adăugat Acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu.

La începutul anului, Ministerul Sănătăţii a hotărât organizarea unui nou concurs de intrare în rezidenţiat deoarece aproximativ 40% din posturile scoase la concurs în sesiunea din 20 noiembrie 2011 au rămas neocupate.

Cele mai multe locuri şi posturi rămase neocupate s-au înregistrat în specialităţi precum: medicină de urgenţă, neonatologie, A.T.I. şi pediatrie, în care există un deficit de specialişti. Prin organizarea unei noi sesiuni de rezidenţiat autorităţile urmăresc diminuarea deficitului de medici specialişti cu care se confruntă sistemul medical românesc.

Citeşte şi:

Rezidentiat 2012: Comisia s-a retras pentru elaborarea subiectelor

UMF Carol Davila, gazda examenului de rezidentiat

 

Sanatatea Media Group BebeSanatos Info Pacienti Avocatul Pacientului Avocatul Medicului Gala Sanatatii